LEONARD GRANDISON – Tencuitor

Firma Grandison & Son Ltd restaurează, conservă și stabilizează lucrări ornamentale din tencuială în Edinburgh, Borders, Scoția și nordul Angliei de 130 de ani. Este o afacere de familie în care abilitățile și cunoștințele sunt transmise de la o generație la alta. Firma are sediul în Peebles, regiunea Scottish Borders, una dintre cele mai pitorești părți ale Scoției, la doar o oră distanță de Edinburgh. Bogăția acestei moșteniri poate fi văzută în atelierul familiei Grandison, care conține numeroase matrițe pentru ipsos și elemente arhitecturale create și colecționate de mai bine de un secol.

Firma a fost fondată de Leonard Grandison (1860-1934) în anul 1886, la vârsta de 26 de ani, cu un capital de 80 de lire. Cu toate acestea, încă de la vârsta de 12 ani, a devenit ucenic tencuitor la firma de tencuieli James Annan, foarte cunoscută la acea vreme, din Edinburgh (cu filiale în Londra și Perth). Este aproape sigur că Leonard a fost cel mai tânăr ucenic în cadrul unei lucrări majore de tencuire desfășurate la Castelul Cortachy, Angus. În ciuda greutăților cu care se confrunta această meserie din cauza eșecului Glasgow Band din 1879, Leonard a continuat să lucreze în domeniu datorită construirii de noi proprietăți de închiriat în Edinburgh. El a devenit șef de șantier la vârsta de aproximativ 20 de ani și a ajuns să lucreze pe trei șantiere din zona Peebles: Portmore House lângă Eddleston, care era reconstruită după un incendiu serios; noua bancă British Linen Bank de pe strada Peebles High Street; Tantah House, o vilă mare care era construită la aproximativ 1,5 km sud de Peebles.

Unul dintre contractele mai mari a constat în realizarea lucrărilor de tencuială pentru reconstruirea hotelului Peebles Hydro, după incendiul din 1905. Deoarece personalul obișnuit al firmei nu era suficient de mare pentru a face față unui contract de asemenea amploare, Leonard a oferit o jumătate de peni/oră în plus pentru a atrage tencuitori din zone mai îndepărtate. Pentru lucrările la această clădire de cinci etaje nu au existat troliuri mecanice. Muncitorii erau nevoiți să transporte varul în cuve, urcând o cuvă unul sau două etaje, lăsând-o rezemată de un perete (numit „coadă”), fiind apoi transportată de un alt muncitor până la următorul etaj sau două. Desigur, cuvele goale erau coborâte la sol în mod invers.

Până în 1914, Leonard Grandison și-a făcut un „renume” și a fost implicat în lucrările ornamentale de tencuială din multe case din Scottish Borders și în apropiere de Peebles unde, în cele din urmă, s-a stabilit și și-a construit propriul atelier. În 1914, John Grandison, fiul lui Leonard, era încă elev când tatăl său îl punea seara să toarne ornamente. Deoarece majoritatea bărbaților plecau la război, era importantă fiecare pereche de mâini care susținea afacerea. John și-a început ucenicia în 1915, iar la vârsta de 17 ani a intrat în mod voluntar în armată. El a fost instruit în cadrul Royal Engineers, o subdiviziune a armatei, la Chatham, apoi a lucrat cu o echipă ce turna piste de beton pe aeroporturile din East Anglia. Pe urmă, a fost trimis în Franța, aflându-se lângă Mons în momentul semnării armistițiului. John a scăpat nevătămat din război, dar în timp ce intra în Germania pentru a se alătura armatei de ocupație, s-a îmbolnăvit de gripă. A fost spitalizat timp de două săptămâni, după care s-a alăturat unității sale de lângă Köln. A fost demobilizat în anul 1919, s-a întors la afacere și a devenit partener în cadrul acesteia în anii 1920.

După război, piața s-a schimbat, iar lucrările ornamentale aveau o cerere mai mică față de programele de oferire de locuințe, de construcțiile de băi și toalete în casele din ferme, precum și față de îmbunătățirile grajdurilor pentru vite și a locurilor de spălare a oilor pentru combaterea diverselor boli. Între timp, John Grandison a devenit un bun desenator, cunoscut pentru desenele sale excelente de tavane ornamentale mai elaborate.  De asemenea, firma creștea în mod constant, cumpărându-și prima mașină în 1923, un Vulcan DS130 de ocazie. Tot în anii 1920, s-a schimbat și tehnologia de lucru, odată cu introducerea unei noi tencuieli din ghips numită „Hardwell” și cu inventarea ghips-cartonului, care a înlocuit șipcile tradiționale din lemn. În anii 1930, firma și-a instalat primul telefon.

Leonard Grandison Senior a murit în 1934, lăsându-l pe John responsabil de afacerea care se străduia să reziste în timpul crizei economice. La scurt timp după aceea, John a început să îl implice pe tânărul Leonard Junior în afacere la fel cum a făcut tatăl său după 1914. Chiar înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, el a vizitat diverse proiecte din Scoția și a întâlnit clienți remarcabili, printre care și arhitectul Sir Basil Spence, la conacul Gribloch de lângă Kippen (Stirlingshire), deținut de dinastia Colville, producătoare de oțel. Când a izbucnit războiul, la fel ca în 1914, majoritatea muncitorilor au plecat în armată, iar la un moment dat, firma a ajuns să aibă doar trei oameni. Părea că se repetă istoria.  

Leonard Junior și-a început ucenicia de cinci ani în 1948, studiind între timp domeniul construcțiilor la Colegiul Heriot Watt din Edinburgh trei seri pe săptămână, timp de cinci ani. A absolvit cu un Certificat Național Superior în domeniul construcțiilor și a promovat examenul de licență la Institutul de Constructori. În timpul uceniciei, a experimentat toate aspectele legate de tencuit și a participat la una dintre ultimele lucrări cu șipci și var ipsos, la o prelungire a clădirii Vert Memorial Hospital din Haddington. După război, firma a trecut printr-o perioadă dificilă care a atins apogeul în timpul mandatului lui Thatcher, când familia Grandison a trebuit să concedieze oameni din cauza condițiilor foarte dificile din comerț.

În 1978, John Grandison Junior (fiul lui Leonard Junior) și-a început perioada de ucenicie. Aceasta s-a intercalat oarecum cu perioada în care mergea la facultate. La sfârșitul ambelor perioade, a petrecut câțiva ani pe lângă un măsurător, lucru ce i-a oferit experiență în acea parte a afacerii. John Grandison Senior a murit în anul 1983. Tot în acea perioadă, tehnica tencuielii s-a schimbat, deoarece tencuirea tradițională umedă a fost redusă considerabil de utilizarea zidăriei uscate. Aceasta implică fixarea ghips-cartonului nu prin tencuire, ci doar prin umplerea îmbinărilor.

În anii 1990 a început renașterea varului deoarece conservarea devenea tot mai importantă și exista cerere pentru utilizarea metodelor și a materialelor tradiționale în restaurarea clădirilor vechi ce aveau nevoie de reparații. Datorită acestui lucru, Leonard Grandison a devenit un expert renumit în tencuieli și în aplicarea varului, prin urmare, în anii 1980 și 1990, i s-a propus să țină prelegeri claselor de maeștri din Edinburgh, Glasgow și Dundee. La momentul respectiv, firma elaborase și o metodă numită „înlocuirea nitului”. Aceasta fixează tavanele ornamentale avariate și, în principal, vulnerabile. Această metodă nu necesită, în mod normal, nicio susținere temporară a tavanului și a fost folosită cu succes în mai multe rânduri, cu aprobarea instituțiilor Historic Scotland și National Trust.

Firma Grandison & Son deține o colecție foarte mare de modele originale de ornamente, unele dintre ele fiind la fel de vechi ca firma însăși. Păstrându-și interesul față de conservare, familia Grandison a decis să deschidă Muzeul-Atelier de Tencuieli Ornamentale pentru publicul larg în 1988. Atelierul încă are un bazin vechi pentru stins var, pe care familia Grandison îl numește „arcă”. Acesta nu a fost folosit de peste 30 de ani, dar proprietarii săi au fost încurajați de Historic Scotland să reproducă procesul complet de realizare a chitului de var pentru tinerii tencuitori. În jurul anului 1998, Leonard a scris o cărticică despre tencuit. Există o mulțime de cărți tehnice bune, dar el a dorit să ofere publicului o imagine asupra a ceea ce însemna tencuitul în termeni non-tehnici. Cartea se numește  „The Nearly Non-Technical Book on Plasterwork” (Cartea aproape non-tehnică despre tencuit).

În prezent, firma este condusă de Leonard și de fiul său John. În ultimii ani, Muzeul-Atelier a devenit un loc renumit în rândul persoanelor interesate de meseriile tradiționale datorită colecției uimitoare și a poveștii remarcabile pe care o are. Firma a format tencuitori până de curând și nu este clar dacă se va schimba ceva în această privință. Este interesantă perspectiva lui Leonard de acum opt ani, din 2008, asupra viitorului industriei:

„Război, foamete și epidemie…poate că viziunea apocaliptică este puțin exagerată, dar nu este greu să vezi impactul resurselor de petrol mai scumpe și tot mai puține, a măsurilor pentru combaterea încălzirii globale și a terorismului și modul în care toate acestea ne-au influențat viețile și afacerile.

Întreținerea zilnică va continua mereu, dar proiectele mari care ar putea avea o dimensiune politică ar putea apărea chinuit. În prezent, se vorbește despre construirea a 3 milioane de case accesibile, dar va trebui să așteptăm și să vedem rezultatul. Cu siguranță, prea multe sau prea puține lucrări de construcții disponibile într-un timp relativ scurt poate crea probleme.

Este posibil ca povara birocratică de a avea o afacere să devină prea apăsătoare și să îi facă pe oameni să nu înceapă afaceri?

Plățile lente pot duce la probleme de flux de numerar. De obicei, am fost destul de norocoși în acest sens, doar ocazional am avut clienți care veneau cu pretexte dubioase pentru a amâna plățile. Cu toate acestea, dacă apăreau astfel de probleme de flux de numerar destul de des, urmările puteau fi extrem de grave.

Am început cu lucrări ornamentale și de var, iar acum, 121 de ani mai târziu, ne-am întors la aceleași lucrări.

Speranța mea este ca firma Grandison & Son să continue să existe în viitorul apropiat, dar dacă totuși dispare, sper ca unica noastră colecție de obiecte originale (modele din ipsos) să poată fi păstrată pentru posteritate”.

3 thoughts on “LEONARD GRANDISON – Tencuitor”

  1. How really interesting, a link with the past indeed, I had an old friend who did this work his name was Bob Scotland and he did some work in the Assembly rooms in George street Edinburgh. I have recently moved to the Borders and wil, for sure call in and see the museum.

  2. Reproduction Plaster Company is a family firm, established in 1980 and have since specialised in all aspects of ornamental plasterwork.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *